Nu ştiu de ce, dar parcă ne place să ne tăiem reciproc aripile. Capra vecinului a murit de mult, acum parcă tot ce ne-a rămas e să sărim la gâtul vecinului, să-i rupem şi ultima pană atunci când vrea cel mai mult să-şi ia zborul, să se ridice, să devină ceva mai mult decât ce i s-a tot spus că poate fi. Sper să fie totuşi doar o impresie şi nu o trăsătură ce devine specifică neamului nostru şi este trimisă prin legături de sânge din generaţie în generaţie? Pentru că eu nu vreau să moară nicio capra, nici să jumulesc pene de pe spatele unor oameni ce nu-s îngeri, dar pot fi !